luni, 28 septembrie 2009

3.000.000 de români îşi pot pierde casele

Avem restanţe record la întreţinere!

Aproape trei milioane de români vor intra în iarnă cu caloriferele reci şi, mai grav, sunt în pericol de a rămâne fără apartamente, din cauza datoriilor foarte mari pe care le-au acumulat la întreţinere. Restanţele la furnizori se ridică, la nivelul întregii ţări, la 300 de milioane de euro, sumă ce nu a mai fost înregistrată vreodată în România.citeste mai departe...

luni, 14 septembrie 2009

Plati anticipate ale impozitului pe venit, pana la 15 septembrie - trim. III 2009

" Contribuabilii care realizeaza venituri din activitati independente si din cedarea folosintei bunurilor, cu exceptia celor care obtin venituri din arendare si din activitati agricole, pot efectua in termenul legal plata anticipata a impozitului pe venit, aferenta trimestrului III din 2009, pana la 15 septembrie."citeste mai departe...

Autor: Taxeimpozite.ro

miercuri, 9 septembrie 2009

Inregistrarea bonurilor fiscale in contabilitate

" Conform prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea contabilitatii nr. 82/1991, orice operatiune economico-financiara efectuata se consemneaza in momentul efectuarii ei intr-un document care sta la baza inregistrarilor in contabilitate, dobandind astfel calitatea de document justificativ."
Documentele care stau la baza inregistrarilor in contabilitate pot dobandi calitatea de document justificativ numai in conditiile in care furnizeaza toate informatiile prevazute de normele legale in vigoare.citeste mai departe...

Autor: Taxeimpozite.ro

luni, 7 septembrie 2009

Atenţie, se fură contoarele de gaz!

Zeci de asociaţii au făcut sesizări în ultimele zile reclamând furturile contoarelor de căldură şi de gaz metan din holurile sau subsolurile scărilor de bloc. Aceste hoţii au devenit, se pare, un nou “sport” în Bucureşti.

Sesizările pe această temă au început să apară la Poliţie şi la primării încă de la începutul anului, dar în ultimele zile, hoţii de contoare au luat-o efectiv razna: au început să fure şi aparatele de măsură de pe conductele de gaz, lucru foarte periculos. Aşa s-a întâmplat într-un bloc de pe Aleea Piatra Mare, din sectorul 2.

«Gătim pe buteliade voiaj»

“Luni la ora 17,00 ne-am trezit fără gaz. Au furat contorul de gaz al scării. Acum gătim la butelia de voiaj. De când am aflat că orice nebun poate umbla cum vrea la conducta de gaz, ne şi temem să mai dăm drumul aragazului. Ne e frică să nu sărim în aer”, ne-a spus Dumitra Niţu, 65 de ani, locatară a blocului.

«Este clar că hoţii nu sunt amatori»

În cazul contoarelor de căldură, persoanele rău-intenţionate pătrund în subsolurile neasigurate cu sisteme de securitate şi fură numai aparatele de măsură a consumului de energie termică, nu şi pe cele de apă.

“Încă nu se ştie exact de ce se fură contoarele şi cine o face, dar este clar că nu sunt amatori, deoarece nu oricine ştie cum se demontează acestea. Pentru a se păzi de această pagubă - de circa 4.000 de lei pe scară, asociaţiile trebuie să încuie subsolurile cu lacăt şi să securizeze cât mai bine contoarele”, ne-a spus Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, care ne-a semnalat acest val recent de infracţiuni.

«Blocul trebuie să fie supravegheat video»

“Pentru mai multă siguranţă în asemenea cazuri, locatarii trebuie să facă o investiţie. Blocul trebuie să fie supravegheat video, este cea mai sigură soluţie, ne-a declarat Christian Ciocan, purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei.


sursa:libertatea.ro

Reclamele, surse de venit la bloc


Odată cu adâncirea crizei, tot mai multe asociaţii de proprietari au căutat soluţii pentru a aduce bani în asociaţie. Fie prin închirirea faţadelor pentru montarea panourilor publicitare (mash-uri), fie prin montarea de antene GSM pe terasele blocurilor sau închirirea spaţiilor comune şi publictate pe casa scării şi în ascensor.

Condiţie

Pentru părţile comune, nu ne referim doar la acordul adunării generale cu privire la folosirea/închirirea acestora, important este şi acordul vecinilor direct afectaţi.

Bani

Banii obţinuţi din chirii se pot folosi doar pentru reparaţii/întreţinerea părţilor comune. De exemplu, banii obţinuţi pot fi folosiţi pentru hidroizolarea terasei, zugrăvirea casei scării, reparaţii ascensor, instalaţii şi, de ce nu?, ca contribuţie a asociaţiei de proprietari în Programul Naţional de Reabilitare Termică.

Preţ

Preţurile variază, în Bucureşti înregistrându-se o medie de 20 euro/mp/lună.

Aprobare

Chiar dacă faţada/terasa este o parte comună, nici o intervenţie asupra ei nu poate afecta condiţiile de viaţă ale proprietarilor. Există, în prezent, zeci de procese în derulare între asociaţii şi proprietarii care au avut probleme grave în apartament după montarea panourilor şi care nu au fost de acord.

Contract

Contractele de închiriere trebuie făcute cu implicarea clară a comitetului şi a preşedintelui asociaţiei, în mod cât mai transparent, pentru a nu mai fi discuţii interminabile cu privire la posibila “şpagă” luată de unul dintre reprezentanţii asociaţiei.

Acces

Proprietarii au dreptul să cunoască toate aspectele ce ţin de activitatea asociaţiei şi au acces, la cerere, la orice document al acesteia.

Schimbări

Proprietarul nu poate schimba aspectul sau destinaţia proprietăţii comune fără a obţine mai întâi acceptul din partea asociaţiei de proprietari.

Consolidare

Proprietarii sunt obligaţi să ia măsuri pentru consolidarea sau modernizarea clădirii, pentru reabilitarea termică şi eficienţa energetică, potrivit prevederilor legale. Indiferent de natura intervenţiilor, se va avea în vedere menţinerea aspectului armonios al întregii clădiri.

Clădiri afectate

În clădirile afectate de seisme, proprietarii, au obligaţia de a lua de urgenţă măsuri pentru consolidare, cu sprijinul autorităţii publice locale sau centrale.

Utilizare

Proprietatea comună poate fi utilizată de către terţi, persoane fizice sau juridice, de drept public ori de drept privat, numai cu acordul majorităţii proprietarilor membri ai asociaţiei şi al proprietarilor direct afectaţi de vecinătate, în baza unui contract de închiriere, de folosinţă sau de concesiune.

Contravenţie

Constituie contravenţie modificarea aspectului proprietăţii comune, precum şi a elementelor constructive ale clădirii fără aprobările şi autorizaţiile legale şi se sancţionează cu amendă de la 2.500 la 5.000 de lei.

Chirie pentru antene GSM

Pe lângă contractul pe care firma de publicitate îl va avea cu asociaţia, trebuie negociate transparent avantajele oferite proprietarilor afectaţi direct de montarea panourilor publictare/a antenelor GSM.

Asociaţia nu mai plăteşte impozit

Prin închirierea spaţiilor comune se înţelege închirierea şi folosirea spaţiului aferent uscătoriei sau a spălătoriei, montarea antenelor de comunicaţii pe terasă, montarea sistemului de televiziune prin cablu sau de internet pe scara comună, reclame pe faţade, folosirea spaţiilor de la intrarea în imobil şi a holurilor comune, construirea de boxe în subsol, folosirea spaţiilor de la ghenele de gunoi în interesul unora dintre proprietari.

Pentru veniturile obţinute din închirierea spaţiilor comune, asociaţia de proprietari este scutită de plata impozitului pe venit dacă foloseşte aceste venituri pentru proprietatea comună.
sursa:click.ro