miercuri, 21 iulie 2010

Ce trebuie să ştiţi când vă debranşaţi

În această perioadă de criză, foarte mulţi români încearcă să facă economie. Ei renunţă la sistemul centralizat de încălzire şi aleg să-şi monteze centrală termică de apartament ca să plătească atât cât consumă.


Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, vă spune care sunt paşii pe care trebuie să-i urmaţi ca să vă debranşaţi:

- Primul pas este debranşarea de la sistemul centralizat de încălzire, care este al asociaţiei, şi nu al furnizorului.

- Legea energiei termice nr. 325/2006, la articolul 30, alineatul 1, impune următoarele condiţii: acordul scris al asociaţiei de proprietari. În acest scop, asociaţia va hotărî, o singură dată, printr-o adunare generală, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească proprietarii care doresc să se debranşeze de la instalaţia de căldură a blocului astfel încât interesele celorlalţi locatari să nu fie afectate.

Radu Opaina Preşedintele AFPREste nevoie de acordul vecinilor

- Acordul vecinilor de apartament (sus, jos, stânga, dreapta).

- Anunţarea, în scris, a furnizorului local de căldură înainte cu 30 de zile.

- Condiţiile pe care le poate impune asociaţia şi, în special, vecinii de apartament sunt: realizarea unei surse proprii de încălzire şi prepararea apei calde cu instalaţii şi cu echipamente reglementate legal, conform I.S.C.I.R.

- Contorizare proprie pentru consumul de gaze naturale şi pentru apa rece. Furnizorul de gaze cere acordul asociaţiei de proprietari pentru utilizarea spaţiilor comune atunci când se va monta noua conductă.

- Prin cererea aprobată, asociaţia şi vecinii nu îşi asumă nici o responsabilitate cu privire la lucrările care se execută (conducta de alimentare cu gaze naturale şi instalaţia de încălzire a apartamentului care se debranşează). Responsabilitatea revine executantului lucrării.

sursa: libertatea.ro

Ce lucrări se fac vara la bloc - Acum e momentul să zugrăviţi sau să reparaţi terasa

Vara, facturile la întreţinere sunt mai mici, de aceea, acum e momentul să realizaţi modernizări la bloc. Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, vă spune ce-ar trebui să faceţi în această perioadă.

Zugrăviţi scara blocului

Pereţii casei scării blocului sunt scorojiţi? Zugrăveala a căzut? Nu mai staţi pe gânduri şi apucaţi-vă să văruiţi. Vopseaua se usucă mai repede acum decât dacă aţi zugrăvi iarna.

Grijă mare la acoperiş!

Vremea călduroasă permite ca lucrarea să se facă fără grabă. Nu este recomandată cârpeala, pentru că, în final, costurile vor fi mai mari.


Înlocuiţi tot acoperişul, dacă este necesar Vara, e ideal să reparaţi ţevile de la subsolul blocului

Acum e momentul să verificaţi contractele asociaţieiSchimbaţi ţevile de apă

Dacă aţi sesizat probleme la instalaţiile comune de apă, de canalizare sau de căldură, e momentul prielnic să vă apucaţi de treabă.

Alte probleme care pot fi rezolvate în această perioadă

» Încercaţi să recuperaţi restanţele acumulate de rău-platnici la întreţinere;
» Revizuiţi toate contractele pe care asociaţia le are încheiate cu terţi pentru diverse servicii;
» Verificaţi situaţia financiară a asociaţiei;
» Controlaţi activitatea personalului angajat al asociaţiei (administrator, îngrijitor, instalator etc.) şi luaţi măsuri radicale, inclusiv demiterea vinovaţilor, în cazul constatării unor nereguli.


sursa: libertatea.ro

7 paşi pentru a evita restanţele la factură

E de aşteptat ca dublarea preţului la apă caldă şi la căldură, din cauza anulării subvenţiei, să ducă la creşterea restanţierilor la întreţinere. Radu Opaina, preşedintele FAPR, vă arată azi care sunt măsurile obligatorii ce trebuie aplicate de conducerile asociaţiilor de proprietari pentru a proteja asociaţia şi pentru a uşura plata facturilor.
Administratorii care nu vor să aibă dureri de cap la iarnă trebuie să ia măsuri de precauţie din această vară
1. Realizarea unei conducte comune de gaze naturale pe casa scării cu contor şi contract individual pentru fiecare proprietar. Astfel, fiecare locatar nu va mai depinde cu apa caldă şi căldura de ceilalţi proprietari.

2. Nu daţi banii asociaţiei pe mâna unor persoane fizice sau firme din afara blocului. Banii în numerar (încasări, plăţi, bancă) se gestionează exclusiv de către o persoană serioasă şi de încredere din cadrul asociaţiei de proprietari.

3. Suspendarea aplicării de penalizări către restanţierii cu probleme financiare accidentale şi eşalonarea fermă a restanţelor pentru cel puţin 12 luni, dar nu şi pentru restanţierii răuplatnici. Şi instituţiile au reguli stricte împotriva restanţierilor.

Radu Opaina - Preşedintele FAPR4. Nu cheltuiţi bani din fondurile asociaţiei decât pentru stricte necesităţi de natură tehnică (avarii, defecţiuni etc.).

5. Pentru a vă asigura cu privire la legalitatea tuturor actelor este bine să fiţi asociaţie de proprietari membră a FAPR. În cadrul cotizaţiei lunare primiţi servicii cum ar fi: lista de plată, calculul unor facturi individuale etc.

6. În această perioadă evitaţi să cereţi bani proprietarilor pentru fondul de rulment.

7. Proprietarii trebuie informaţi cu privire la: consumuri raţionale, eliminarea oricăror pierderi de apă din apartamente, utilizarea instalaţiilor comune de evacuare gunoi (ghenă) şi ape menajere (canalizare) în mod corespunzător, păstrarea curăţeniei, participarea fără bani la mici activităţi utile asociaţiei.

sursa: libertatea.ro

Nu se aplică penalităţi la fondul de rulment

Fondul de rulment e o necunoscută pentru mulţi proprietari de apartamente. Când şi în ce fel trebuie achitat? Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiei de Proprietari din România, vă prezintă prevederile legale privind rularea acestui fond.

- Teoretic, fondul de rulment este constituit de către proprietar pentru a-i uşura modul de plată a întreţinerii, iar suma depusă la asociaţie aparţine acestuia. Ca atare, Adunarea generală a locatarilor nu poate decide existenţa sau inexistenţa fondului.

- Odată folosit, fondul de rulment se reîntregeşte prin lista de plată. Administratorul şi comitetul executiv al asociaţiei gestionează fondul de rulment într-un registru. Chiriaşii au obligaţiile pe care le-au stabilit cu proprietarul, la preluarea apartamentului, privind fondul de rulment.

- Acesta poate fi constituit conform opţiunii proprietarului, iar suma provenită de aici nu este obligaţie de plată, deci nu se supune penalizărilor.

- Acolo unde se utilizează, fondul de rulment trebuie să fie la nivelul întreţinerii, la valoarea maximă a acesteia din perioada de iarnă. Fondul se utilizează, se rulează permanent, constant şi lunar. Pentru încasarea fondului de rulment se eliberează chitanţă personalizată, separat de cea pentru plata întreţinerii.

Fondul nu se depune la bancă cu titlu de depozit

- Legea specială a asociaţiilor de proprietari, H.G. nr. 1.588 din 2007, face referire la fondul de rulment. În multe ţări din UE nu există fond de rulment. Mai trebuie ştiut că fondul nu intră sub incidenţa Codului fiscal. Sumele provenite din fond nu se depun la bancă cu titlu de depozit, ci sunt în continuă mişcare, în exerciţiul financiar-contabil al asociaţiei.

- Inexistenţa fondului de rulment conduce la eficienţă contabilă într-o asociaţie de proprietari. În perioadă de criză financiară nu se recomandă să se ceară cotizarea la fondul de rulment, pentru că se agravează situaţia economică din bloc.

sursa: libertatea.ro

luni, 2 noiembrie 2009

Precizari privind ajutoarele pentru incalzirea locuintelor in sezonul rece, perioada noiembrie 2009 - martie 2010

In atentia persoanelor/familiilor care utilizeaza pentru incalzirea locuintei energie termica furnizata in sistem centralizat, gaze naturale sau lemne, carbuni si combustibili petrolieri.

Incepand cu data de 19 octombrie 2009 se distribuie formularul de cerere si declaratie pentru acordarea ajutorului de incalzire persoanelor al caror venit mediu lunar/membru de familie realizat in luna anterioara este de pana la 425 lei.

I. Formularele pentru ajutorul de incalzire a locuintei cu energie termica in sistem cetralizat se distribuie de la sediul Primariei Medgidia, pana la data de 23 octombrie, administratorilor asociatiilor de proprietari/locatari sau consumatorilor individuali, dupa cum urmeaza: - cam nr.7 pentru Zona Nord si Zona Rahovei (asociatii de proprietari/locatari si consumatori individuali); - cam.14 pentru Zona VS-uri (asociatii de proprietari/locatari); - CIC pentru Zona Sud (asociatii de proprietari/locatari); - cam.45A pentru Zona Centru (asociatii de proprietari/locatari)

II. Formularele pentru ajutorul de incalzire a locuintei cu gaze naturale se distribuie de la sediul Primariei Medgidia, pana la data de 23 octombrie, consumatorilor individuali, de la cam. 7.
Termenul de depunere a cererii si a declaratiei pentru acordarea ajutorului de incalzire a locuintei cu energie termica in sistem cetralizat sau gaze naturale este 30 octombrie 2009 in aceleasi locatii.

III. Formularele pentru ajutorul de incalzire a locuintei cu lemne, carbuni si combustibili petrolieri se distribuie/se depun in perioada 19 - 30 octombrie 2009, dupa cum urmeaza: - cladire anexa primarie cu intrare din str.Avram Iancu pentru Zona Est; - birou ajutor social pentru locuitorii din Zona Centru; - cam.10 pentru pentru locuitorii din Zona Vest ; - birou administrator Piata Nord pentru locuitorii din Zona Nord; - Biblioteca Valea Dacilor pentrulocuitorii din sat Valea Dacilor; - SC “MAXICOMP” SRL pentru locuitorii din sat Remus Opreanu. Pentru relatii suplimentare, va puteti adresa Centrului de informare cetateni din cadrul Primariei Medgidia.

miercuri, 28 octombrie 2009

La apa caldă, preţul diferă de la bloc la bloc

Foarte mulţi cititori ne-au asaltat în ultima săptămână, atât la telefonul redacţiei, cât şi pe site-ul Libertatea, cu întrebări legate de cheltuielile de la bloc. Iată care sunt răspunsurile lui Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiei de Proprietari din România la cele mai frecvente întrebări.
citeste mai departe...

Mamă, cât creşte întreţinerea!

Bucureşteni, puneţi-vă bani deoparte. Luna viitoare, potrivit lui Radu Opaina (foto), preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, întreţinerea la bloc va fi mai scumpă în medie cu 30 de lei pe cameră. Asta pentru că, începând de la jumătatea acestei luni, RADET a dat drumul la căldură.
citeste mai departe...

Cum puteţi afla dacă administratorul fură

Foarte mulţi proprietari se trezesc acum, în prag de iarnă, că au datorii la furnizorii de utilităţi din cauza unor administratori care au furat, de-a lungul timpului, puţin câte puţin din vistieria blocului. Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, vă spune câteva metode prin care puteţi preîntâmpina, fără prea mare efort şi costuri, o astfel de situaţie.
citeste mai departe...

miercuri, 7 octombrie 2009

“Legea picnicului” va interzice gratarele de langa bloc


Romanii nu vor mai avea voie sa faca gratare langa bloc sau pe zone verzi neautorizate si neamenajate in acest scop, potrivit proiectului de lege a picnicului, care ar putea fi lansat in zilele urmatoare de Ministerul Mediului, a declarat pentru NewsIn unul dintre initiatori. Legea picnicului ar putea fi pusa in aplicare de ministrul interimar al Mediului, Elena Udrea, care a declarat vineri, la preluarea mandatului, ca va continua proiectele aflate in derulare.
“Asociatia Green Revolution a lucrat cu specialisti din Ministerul Mediului si cu o firma de avocatura pentru a realiza o lege simpla, usor de aplicat si de inteles, astfel incat oamenii sa stie ce au voie si ce nu atunci cand ies la picnic. Vor fi interzise activitatile de picnic in aer liber, cu exceptia zonelor amenajate sau indicate”, a declarat directorul de programe al organizatiei de mediu, Cornel Belciug.

Potrivit proiectului, consiliile locale care au in grija spatiile verzi vor trebui sa amenajeze zone specifice pentru picnic, ingradite, dotate cu puncte de colectare selectiva, toalete ecologice, locuri speciale pentru foc, fie delimitate cu pietris, fie echipate cu gratare, precum si locuri de parcare. Acestea vor trebui si pazite, a mai spus reprezentantul ONG.

* “Am creat un cadru simplu, astfel incat sa nu mai vedem munti de gunoaie pe orice colt de munte, la marginea padurilor sau pe langa ape. Cetatenii vor sti, de asemenea, ca nu au voie sa se spele in rauri sau lacuri cu pasta de dinti, detergent sau sampon si nici ca nu pot spala vesela in apa”, a adaugat Belciug, precizand ca, desi probabil legea nu va produce efecte imediate, ea ar trebui sa-i invete pe romani sa nu mai distruga mediul.
* “Vor fi aplicate si amenzi pentru nerespectarea legii”, a mai spus Belciug."

Sursa: HotNews

Asociaţia de locatari îşi poate asigura fonduri de întreţinere a blocului

Veniturile obţinute sunt scutite de impozitul de 16%

Numeroşi proprietari de apartamente invocă lipsa banilor pentru întreţinere şi modernizare.

Dovada sărăcirii populaţiei este evidentă şi ca urmare a faptului că de doi ani de zile s-a lansat la nivel naţional programul de reabilitare termică a blocurilor, iar acest demers pare să nu aibă prea mulţi adepţi. Motivul principal îl reprezintă lipsa banilor pentru contribuţia de 3.500-4.500 lei din partea fiecărui proprietar de apartament, ceea ce ar însemna echivalentul a 750-1.000 de euro. O situaţie similară se observă şi în cazurile în care este necesară repararea terasei (a acoperişului). Permanent se caută soluţii pentru a ieşi din impasul în care se află oamenii de la bloc.

Asigurarea unor fonduri băneşti

De-a lungul timpului am remarcat o serie de idei demne de luat în seamă în ceea ce priveşte asigurarea unor fonduri băneşti menite a reduce efortul financiar al proprietarilor în condiţiile în care sunt de executat lucrări de întreţinere şi reparaţii la părţile comune ale blocurilor. În cele ce urmează vă reţinem atenţia cu mai multe sugestii care, în funcţie de specificul blocului, pot fi puse în aplicare dacă toţi proprietarii de apartamente aderă la ideile formulate.
Dacă v-aţi dori ca ambientul în care locuiţi la bloc să fie schimbat şi să vă simţiţi mai bine în apartamentul pe care îl deţineţi trebuie să dovediţi spirit de iniţiativă şi simţ gospodăresc. Permanent sunt necesari bani pentru reparaţii şi modernizări. Indiferent de situaţia financiară a dumneavoastră cheltuielile de bloc, dar şi cele ce privesc repararea şi modernizarea condominiului, a terasei, a ascensorului, subsolului blocului, faţada, reabilitarea termică, instalaţiile comune de apă şi canalizare trebuie plătite. Depăşirea acestei situaţii adesea fără ieşire se poate realiza prin asigurarea unor venituri pe seama exploatării judicioase a spaţiilor deţinute de asociaţia de proprietari.
Veniturile pentru susţinerea cheltuielilor ocazionale se pot realiza pe mai multe căi. Iată câteva din modalităţile sugerate adesea chiar de proprietarii de apartamente din blocuri. Printre sugestii se numără: închirierea spaţiilor comune de la parterul blocurilor (acolo unde sunt) sau a celor de la ultimul etaj (uscătorie, spălătorie sau alte încăperi care nu sunt folosite); închirierea terasei pentru antene de telefonie mobilă şi panouri publicitare; închirierea pereţilor de pe holuri pentru cablurile firmelor de televiziune/telefonie prin cablu sau servicii de internet; închirierea faţadelor pentru reclame; sponsorizări din partea unor firme private sau de stat, din cadrul sau din afara asociaţiei; donaţii din partea unor persoane fizice sau juridice din cadrul asociaţiei sau din afara acesteia; plata de către orice persoană către asociaţie a 2 la sută din impozitul datorat bugetului local; organizarea de activităţi economice de genul prestărilor de servicii sau microproducţie, organizarea în spaţiile neutilizate din cadrul asociaţiei.
Aceste venituri sunt scutite de impozitul de 16%, dacă sunt folosite pentru modernizarea sau întreţinerea proprietăţii comune şi pot aduce asociaţiei venituri anuale ce depăşesc 2.000 de euro, în funcţie de poziţia clădirii, de spaţiile disponibile, dar mai ales de iniţiativa şi interesul corect al proprietarilor şi aleşilor acestora.

sursa:www.informatia-zilei.ro

luni, 28 septembrie 2009

3.000.000 de români îşi pot pierde casele

Avem restanţe record la întreţinere!

Aproape trei milioane de români vor intra în iarnă cu caloriferele reci şi, mai grav, sunt în pericol de a rămâne fără apartamente, din cauza datoriilor foarte mari pe care le-au acumulat la întreţinere. Restanţele la furnizori se ridică, la nivelul întregii ţări, la 300 de milioane de euro, sumă ce nu a mai fost înregistrată vreodată în România.citeste mai departe...

luni, 14 septembrie 2009

Plati anticipate ale impozitului pe venit, pana la 15 septembrie - trim. III 2009

" Contribuabilii care realizeaza venituri din activitati independente si din cedarea folosintei bunurilor, cu exceptia celor care obtin venituri din arendare si din activitati agricole, pot efectua in termenul legal plata anticipata a impozitului pe venit, aferenta trimestrului III din 2009, pana la 15 septembrie."citeste mai departe...

Autor: Taxeimpozite.ro

miercuri, 9 septembrie 2009

Inregistrarea bonurilor fiscale in contabilitate

" Conform prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea contabilitatii nr. 82/1991, orice operatiune economico-financiara efectuata se consemneaza in momentul efectuarii ei intr-un document care sta la baza inregistrarilor in contabilitate, dobandind astfel calitatea de document justificativ."
Documentele care stau la baza inregistrarilor in contabilitate pot dobandi calitatea de document justificativ numai in conditiile in care furnizeaza toate informatiile prevazute de normele legale in vigoare.citeste mai departe...

Autor: Taxeimpozite.ro

luni, 7 septembrie 2009

Atenţie, se fură contoarele de gaz!

Zeci de asociaţii au făcut sesizări în ultimele zile reclamând furturile contoarelor de căldură şi de gaz metan din holurile sau subsolurile scărilor de bloc. Aceste hoţii au devenit, se pare, un nou “sport” în Bucureşti.

Sesizările pe această temă au început să apară la Poliţie şi la primării încă de la începutul anului, dar în ultimele zile, hoţii de contoare au luat-o efectiv razna: au început să fure şi aparatele de măsură de pe conductele de gaz, lucru foarte periculos. Aşa s-a întâmplat într-un bloc de pe Aleea Piatra Mare, din sectorul 2.

«Gătim pe buteliade voiaj»

“Luni la ora 17,00 ne-am trezit fără gaz. Au furat contorul de gaz al scării. Acum gătim la butelia de voiaj. De când am aflat că orice nebun poate umbla cum vrea la conducta de gaz, ne şi temem să mai dăm drumul aragazului. Ne e frică să nu sărim în aer”, ne-a spus Dumitra Niţu, 65 de ani, locatară a blocului.

«Este clar că hoţii nu sunt amatori»

În cazul contoarelor de căldură, persoanele rău-intenţionate pătrund în subsolurile neasigurate cu sisteme de securitate şi fură numai aparatele de măsură a consumului de energie termică, nu şi pe cele de apă.

“Încă nu se ştie exact de ce se fură contoarele şi cine o face, dar este clar că nu sunt amatori, deoarece nu oricine ştie cum se demontează acestea. Pentru a se păzi de această pagubă - de circa 4.000 de lei pe scară, asociaţiile trebuie să încuie subsolurile cu lacăt şi să securizeze cât mai bine contoarele”, ne-a spus Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, care ne-a semnalat acest val recent de infracţiuni.

«Blocul trebuie să fie supravegheat video»

“Pentru mai multă siguranţă în asemenea cazuri, locatarii trebuie să facă o investiţie. Blocul trebuie să fie supravegheat video, este cea mai sigură soluţie, ne-a declarat Christian Ciocan, purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei.


sursa:libertatea.ro

Reclamele, surse de venit la bloc


Odată cu adâncirea crizei, tot mai multe asociaţii de proprietari au căutat soluţii pentru a aduce bani în asociaţie. Fie prin închirirea faţadelor pentru montarea panourilor publicitare (mash-uri), fie prin montarea de antene GSM pe terasele blocurilor sau închirirea spaţiilor comune şi publictate pe casa scării şi în ascensor.

Condiţie

Pentru părţile comune, nu ne referim doar la acordul adunării generale cu privire la folosirea/închirirea acestora, important este şi acordul vecinilor direct afectaţi.

Bani

Banii obţinuţi din chirii se pot folosi doar pentru reparaţii/întreţinerea părţilor comune. De exemplu, banii obţinuţi pot fi folosiţi pentru hidroizolarea terasei, zugrăvirea casei scării, reparaţii ascensor, instalaţii şi, de ce nu?, ca contribuţie a asociaţiei de proprietari în Programul Naţional de Reabilitare Termică.

Preţ

Preţurile variază, în Bucureşti înregistrându-se o medie de 20 euro/mp/lună.

Aprobare

Chiar dacă faţada/terasa este o parte comună, nici o intervenţie asupra ei nu poate afecta condiţiile de viaţă ale proprietarilor. Există, în prezent, zeci de procese în derulare între asociaţii şi proprietarii care au avut probleme grave în apartament după montarea panourilor şi care nu au fost de acord.

Contract

Contractele de închiriere trebuie făcute cu implicarea clară a comitetului şi a preşedintelui asociaţiei, în mod cât mai transparent, pentru a nu mai fi discuţii interminabile cu privire la posibila “şpagă” luată de unul dintre reprezentanţii asociaţiei.

Acces

Proprietarii au dreptul să cunoască toate aspectele ce ţin de activitatea asociaţiei şi au acces, la cerere, la orice document al acesteia.

Schimbări

Proprietarul nu poate schimba aspectul sau destinaţia proprietăţii comune fără a obţine mai întâi acceptul din partea asociaţiei de proprietari.

Consolidare

Proprietarii sunt obligaţi să ia măsuri pentru consolidarea sau modernizarea clădirii, pentru reabilitarea termică şi eficienţa energetică, potrivit prevederilor legale. Indiferent de natura intervenţiilor, se va avea în vedere menţinerea aspectului armonios al întregii clădiri.

Clădiri afectate

În clădirile afectate de seisme, proprietarii, au obligaţia de a lua de urgenţă măsuri pentru consolidare, cu sprijinul autorităţii publice locale sau centrale.

Utilizare

Proprietatea comună poate fi utilizată de către terţi, persoane fizice sau juridice, de drept public ori de drept privat, numai cu acordul majorităţii proprietarilor membri ai asociaţiei şi al proprietarilor direct afectaţi de vecinătate, în baza unui contract de închiriere, de folosinţă sau de concesiune.

Contravenţie

Constituie contravenţie modificarea aspectului proprietăţii comune, precum şi a elementelor constructive ale clădirii fără aprobările şi autorizaţiile legale şi se sancţionează cu amendă de la 2.500 la 5.000 de lei.

Chirie pentru antene GSM

Pe lângă contractul pe care firma de publicitate îl va avea cu asociaţia, trebuie negociate transparent avantajele oferite proprietarilor afectaţi direct de montarea panourilor publictare/a antenelor GSM.

Asociaţia nu mai plăteşte impozit

Prin închirierea spaţiilor comune se înţelege închirierea şi folosirea spaţiului aferent uscătoriei sau a spălătoriei, montarea antenelor de comunicaţii pe terasă, montarea sistemului de televiziune prin cablu sau de internet pe scara comună, reclame pe faţade, folosirea spaţiilor de la intrarea în imobil şi a holurilor comune, construirea de boxe în subsol, folosirea spaţiilor de la ghenele de gunoi în interesul unora dintre proprietari.

Pentru veniturile obţinute din închirierea spaţiilor comune, asociaţia de proprietari este scutită de plata impozitului pe venit dacă foloseşte aceste venituri pentru proprietatea comună.
sursa:click.ro

vineri, 28 august 2009

Europeni cu balcoane orientale


Majoritatea gospodinelor din Medgidia inca usucă rufele in modul moştenit de la strămoşi: întinzându-le pe frânghii la balcon.
Mergi pe strada si vezi gospodinele care întind înafara balcoanelor izmenele si cearşafurile pătate, la uscat. Oribil...penibil. Sa si le admire fiecare in balcon la el....Ca sa nu mai zic de cei care si-au executat frânghii cu scripeţi si le întind din bloc in copaci....Halal gospodine.
Remarc totala lipsa de simt estetic si nepăsarea cu care sunt tratate balcoanele la noi: „De ce trebuie sa fiu silit, ca trecător, sa vad, chiar si pe cele mai mari strazi ale oraşului, rufe atârnate la uscat? “

Sa-i vad chiloţii fluturând in vânt unuia care nu ştie ca balconul e un spaţiu destinat florilor?

NU, nu mai vreau sa vad aceste imagini oribile in orasul in care traiesc.

Conform Regulamentului privind gospodărirea municipiului Medgidia, aprobat prin HCL nr. 170/23 iunie 2006, conform art.9 sunt menţionate printre altele:
o) învelitorile construcţiilor proprietate la care scurgerea apelor pluviale se face pe accese circulabile pietonal sau auto vor fi prevăzute cu jgheaburi si burlane pentru colectarea si dirijarea acestora,
p) nu se accepta învelitori cu placi ondulate de azbociment;
r) este interzis la balcoane in fata blocurilor si a caselor sa se expună lenjerie si alte bunuri personale.

Contravenţia se sancţionează cu amenda de la 300 la 600 lei noi.

joi, 20 august 2009

Magazinele de la parter, incluse la întreţinere

Deşi poate părea o binecuvântare să ai un magazin la parterul blocului, în foarte multe astfel de cazuri există neînţelegeri cu privire la modul de achitare a întreţinerii. Vina este ori a administratorului, care nu ştie cât şi cum să ceară, ori a proprietarului spaţiului comercial, care refuză să plătească. Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, vă spune cum trebuie procedat în astfel de situaţii.

Cheltuielile pentru proprietarii de spaţii comerciale se împart astfel:

√ dacă nu au contracte cu furnizorii sau nu sunt debranşaţi, trebuie să plătească apa rece şi caldă, conform contoarelor individuale, după numărul de angajaţi sau, în funcţie de obiectul de activitate, după numărul robineţilor;
√ tot în cazul în care nu au contracte separate cu furnizorii sau nu sunt debranşaţi, trebuie să achite căldura şi cotaparte indiviză aferentă căldurii de pe spaţiile comune, precum şi cota de energie termică aferentă conductelor ce traversează spaţiul, dacă acestea nu sunt izolate termic, la preţ de agent economic nesubvenţionat;
Se achită şi fondul de reparaţii

√ cota-parte indiviză pentru cheltuielile administrative;

√ cota-parte indiviză pentru salariile/ indemnizaţiile angajaţilor asociaţiei;

√ cota-parte indiviză pentru fondul de reparaţii;

√ cota-parte indiviză pentru întreţinerea ascensorului, interfonului şi a altor instalaţii comune;

√ cota pentru consumul de energie electrică pentru iluminatul spaţiilor comune;

√ salariul/ remuneraţia femeii de serviciu;

√ dacă e cazul, cota-parte indiviză din consumurile/ pierderile de apă etc. de pe spaţiile comune.

Locatarii trebuie să fie vigilenţi

Listele lunare de plată a întreţinerii, afişate la avizier, trebuie să îi cuprindă şi pe proprietarii spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, de la parter. Neintroducerea lor la achitarea întreţinerii înseamnă favorizarea proprietarilor spaţiilor comerciale, ale căror obligaţii financiare sunt suportate astfel de ceilalţi locatari.

Din această cauză, proprietarii din blocurile unde există spaţii comerciale la parter trebuie să fie vigilenţi şi să se intereseze dacă patronii acestora îşi achită datoriile faţă de asociaţie.

sursa:libertatea.ro

10 ponturi ca să afli dacă administratorul nu e competent

Activitatea unui administrator care nu îşi face bine treaba, conform cerinţelor legii şi în interesul proprietarilor din bloc, poate duce la costuri mari la întreţinere şi la sistarea unor servicii. Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari, vă spune cum vă puteţi da seama din timp dacă acest angajat al asociaţiei este incompetent sau certat cu legea.
Iată aspectele la care trebuie să fiţi atenţi cu privire la activitatea administratorului:
1. Nu afişează o listă de plată conformă cu Ordinul Ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 1.969/2007, anexa nr. 2.
2. Nu are registre contabile obligatorii şi nu utilizează chitanţe personalizate, înscrise cu datele asociaţiei.
3. Se laudă că are relaţii şi cunoaşte persoane publice. Pentru verificare se poate cere un document (recomandare, adeverinţă, legitimaţie) care să certifice cele spuse.
4. Casieria este neîngrijită.
5. Nu comunică simplu şi la obiect atunci când i se cere o informaţie.

Cereţi preşedintelui schimbarea lui

6. Nu răspunde în scris la solicitările preşedintelui, cenzorului sau proprietarilor.
7. Nu prezintă preşedintelui sau cenzorului documente justificative pentru ceea ce face sau spune.
8. Nu face nimic pentru a micşora cheltuielile proprietarilor şi cumpără diverse materiale necesare asociaţiei la cele mai mari preţuri. Acest lucru se poate verifica cerând o factură şi apoi comparând tariful cu preţul pieţei.
9. Nu declară taxele şi impozitele către bugetul de stat, chiar dacă le reţine de la proprietari. În acest caz, se poate solicita chitanţa/ ordinul de plată.
10. Face propagandă unei firme pentru a-i vinde acesteia produsele sau serviciile contra unor comisioane din banii proprietarilor.

Dacă aveţi în bloc un astfel de administrator care nu îşi face bine treaba, uniţi-vă mai mulţi proprietari şi cereţi comitetului executiv, în scris, schimbarea sa din funcţie.

sursa:libertatea.ro

Cum puteţi plăti întreţinerea

Staţi la bloc şi banii de întreţinere vi se acceptă numai personal? Acest lucru reprezintă un abuz, deoarece există şi alte modalităţi de plată. Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, vă spune care sunt acestea.
Deşi, de cele mai multe ori, banii de întreţinere sunt încasaţi numai în numerar, la casieria asociaţiei de proprietari sau din uşă în uşă (practică nerecomandată), există şi alte modalităţi de plată, pe care unii cetăţeni nu le cunosc.

Iată care sunt acestea:

- la bancă, direct în cont, prin ordin de plată sau prin foaie de vărsământ. Contul asociaţiei de proprietari trebuie menţionat pe lista de întreţinere lunară.

Astfel, banii nu mai circulă prin casa administratorului. Pentru operaţiunile prin bancă, obligatoriu, prima semnătură asupra contului trebuie să aparţină preşedintelui asociaţiei de proprietari;

- la poştă, prin mandat poştal, pe adresa preşedintelui sau a administratorului- casier, dacă acesta este din bloc. Neprimirea banilor se consemnează pe recipisa de la poştă şi este dovada clară a refuzului la încasare, probă foarte importantă în cazul unui proces în instanţa de judecată;

- prin curier poştal, pe acelaşi principiu ca şi plata prin mandat poştal. Întreţinerea curentă sau restantă poate fi achitată total sau parţial, în funcţie de posibilităţile financiare pe care le aveţi sau în funcţie de normele stabilite prin regulament, în interiorul asociaţiei.

Plata poate fi făcută cu prioritate pentru anumite categorii de contribuţii (restanţă, cotă curentă, fond de rulment etc.), conform celor stabilite pe plan local, prin decizia comitetului executiv. Dacă nu există o ordine de priorităţi stabilită de asociaţie, atunci casierul trebuie să încaseze orice sumă vreţi să îi plătiţi şi nu are dreptul să vă refuze.

sursa:libertatea.ro

marți, 18 august 2009

Cine deţine puterea în asociaţie

Cine deţine puterea în asociaţie

În foarte multe asociaţii, administratorul este “omul bun la toate”, preşedintele figurează doar pe hârtie şi, uneori, cenzorul nici nu există. Această stare de fapt nu trebuie însă tolerată deoarece puterea deplină este deţinută de proprietari, iar aceştia o pot aplica eficient, în interesul lor, prin vot şi decizii majoritare. Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, vă spune ce trebuie să ştiţi despre cei trei “capi”, care sunt, de fapt, angajaţii celor ce locuiesc în bloc.

Administratorul

De cele mai multe ori, administratorul îşi conferă singur putere, iar proprietarii se supun. Iată, de fapt, care este realitatea:
• administratorul nu are putere în faţa proprietarilor, a preşedintelui, a membrilor comitetului executiv sau a cenzorului;
• el are numai atribuţii profesionale, de execuţie, conform fişei de post;
• este subordonat direct preşedintelui;
• nu are dreptul să decidă cu privire la regulile de funcţionare şi organizare din asociaţie;
• nu este obligat să dea explicaţii decât în faţa preşedintelui şi a cenzorului, în cadru organizat.

Cenzorul

Acesta are următoarele atribuţii:
• să constate şi să raporteze preşedintelui, în scris, aspectele cu privire la activitatea financiar- contabilă sau juridică din cadrul asociaţiei, inclusiv concluzii şi recomandări conform reglementărilor legale şi statutare proprii;
• nu are nici un fel de putere în faţa proprietarilor, a preşedintelui, a membrilor comitetului executiv sau a personalului angajat/ prestator al asociaţiei;
• nu are puterea să ia hotărâri şi decizii personale cu privire la activitatea din cadrul asociaţiei.

Preşedintele

Preşedintele nu trebuie să existe doar simbolic. Iată ce trebuie să ştiţi despre acesta:
• este ales de proprietari pentru a le reprezenta interesele;
• nu are puterea să ia hotărâri şi decizii cu privire la reguli şi regulamente de ordin interior;
• are puterea juridică de a convoca şi conduce şedinţele comitetului executiv şi ale adunării generale;
• poate convoca adunarea generală atunci când constată că persoanele alese de proprietari nu respectă legea, statutul asociaţiei de proprietari şi deciziile majorităţii;
• se subordonează adunării generale a proprietarilor sau deciziei majorităţii.

sursa: http://libertatea.ro/stire/cine-detine-puterea-in-asociatie-245720