luni, 12 mai 2008

Penalizări de 0,2% pe zi pentru restanţieri

Românii care nu-şi plătesc la timp întreţinerea la bloc riscă să plătească penalizări pentru întârziere. Conform specialiştilor, acestea curg abia după 30 de zile de la expirarea datei scadente şi nu pot fi mai mari de 0,2% pe zi. Radu Opaina, preşedintele Asociaţiei Federaţiilor de Proprietari din România, ne spune când sunt penalizările aplicate corect şi când sunt doar un instrument de abuz.

Penalizările sunt o soluţie pentru plata restanţelor, însă reprezintă o problemă acolo unde sunt aplicate greşit.

Conform Legii nr. 230 din 2007 art. 30 alin. 1 lit. J, comitetul executiv al asociaţiei de proprietari are dreptul să stabilească un sistem propriu de penalizări al asociaţiei pentru protejarea intereselor proprietarilor.

În acest scop, comitetul executiv emite o decizie scrisă cu aprobarea majorităţii membrilor săi. Condiţiile care fac obiectul sistemului de penalizări sunt:

- Penalizarea maximă permisă de lege este de 0,2 %/zi de întârziere;

- Se poate penaliza orice sumă cu titlu de restanţă: cota de contribuţie (în care este inclusă şi cota-parte pentru fondul de reparaţii, precum şi toate cheltuielile ce revin lunar proprietarului), restanţa la fondul de rulment, dacă s-a stabilit prin decizia comitetului executiv şi dacă proprietarul are obligaţii cu privire la fondul de rulment al asociaţiei;

- Penalizarea se aplică începând cu prima zi după 30 de zile de la data scadentă a listei de plată. Data scadentă a listei poate fi de maximum 20 de zile de la data afişării;

- Valoarea penalizării nu poate depăşi valoarea restanţei asupra căreia a fost aplicată penalizarea;

- Nu se poate aplica în paralel cu sistemul de penalizări al asociaţiei şi repartizarea penalizărilor de la furnizori. Acestea se vor achita din fondul de penalităţi al asociaţiei, constituit din aplicarea sistemului de penalizări;

- Nu se poate aplica penalizare la penalizare;

- Soldul fondului de penalităţi rezultat după achitarea penalităţilor la furnizori se utilizează numai pentru lucrări de reparaţii şi întreţinere asupra părţilor de construcţie şi instalaţiilor aflate în proprietatea comună a proprietarilor, sau pentru cheltuieli administrative gen consumabile;

- Penalizările se aplică pentru acoperirea pierderilor financiare generate de neplata la timp a obligaţiilor financiare ale proprietarilor faţă de asociaţia de proprietari;

- Dacă penalizarea se plăteşte o dată cu întreţinerea pe chitanţa de plată se va menţiona “Din care penalizări: … lei”;

- Odată stabilit sistemul, trebuie aplicat. Altfel comitetul executiv şi administratorul răspund în faţa legii şi a proprietarilor pentru prejudiciul creat;

- Pentru proprietarii cu mari probleme sociale se pot stabili, prin aceeaşi decizie a comitetului executiv, măsuri de ajutorare, în sensul scutirii de la plata penalizărilor, pe termen scurt, cu angajament scris din partea restanţierului de găsire a unor soluţii de plată a restanţei. Altfel, angajamentul nerespectat va conduce la anularea scutirii şi plata penalizărilor calculate;

- Penalizările calculate greşit sau care nu pot fi justificate cu documente ale asociaţiei de proprietari nu sunt luate în considerare de instanţa de judecată la acţiunea împotriva restanţierului.

Dacă acest sistem nu este aprobat de comitetul executiv, atunci nu se pot aplica penalizări într-o asociaţie, restanţierii fiind astfel favorizaţi.

Sursa : www.click.ro