vineri, 18 iulie 2008

Reparaţiile majore pot fi făcute mai bine vara

Vara este o perioadă prielnică pentru rezolvarea unor probleme ale asociaţiei de proprietari şi ale locuitorilor din bloc. De cele mai multe ori, în această perioadă proprietarii pot să se gospodărească mai eficient, profitând de valoarea mai redusă a întreţinerii. Click! vă prezintă problemele ce trebuie să fie în atenţia cetăţenilor de la bloc.
1. Reparaţiile majore care pot fi realizate pe timpul verii, mai uşor şi mai rapid, eliminând o serie de neajunsuri care produc prejudicii proprietarilor. În această categorie intră, în primul rând, repararea terasei sau a acoperişului, înlocuirea conductelor de apă din subsol sau pe verticală, repararea ascensorului, zugrăvirea scării, înlocuirea geamurilor sparte de pe scara comună, izolarea ferestrelor ş.a.
2. Plata restanţelor acumulate din iarnă, când valoarea întreţinerii a fost mai mare decât veniturile. E singura soluţie pentru cetăţenii cu probleme financiare de a se proteja împotriva acumulării unor restanţe foarte mari către asociaţia de proprietari, problemă care va fi greu de rezolvat.
3. Reducerea cheltuielilor cu întreţinerea prin plecarea persoanelor în concediu, vacanţă sau la ţară. În acest scop se pot scuti doar cheltuielile pe care le determină persoanele atunci când sunt prezente, nu şi cele care se referă la obligaţiile comune ale tuturor proprietarilor indiferent de numărul persoanelor care locuiesc sau nu în apartament.
4. Investiţii relativ mici pentru montarea contoarelor individuale de apă rece şi caldă, indiferent de situaţia blocului, pentru a putea plăti atâta apă cât consumă apartamentul. Altfel plata se face după numărul de persoane, ceea ce nu reflectă consumul exact al apartamentului şi nu trezeşte atenţia proprietarului pentru economie.
5. Individualizarea consumului de gaze la nivel de apartament pe bază de contor la intrarea în apartament şi contract direct cu furnizorul, ca o măsură de siguranţă împotriva riscului de a rămâne fără apă caldă şi căldură sau de protecţie împotriva creşterii preţurilor la energia termică furnizată în sistem centralizat. Pentru această problemă condiţiile de realizare se obţin de la furnizorul de gaze şi nu de la cel de energie termică.
6. Plata facturilor restante astfel încât asociaţia să nu fie în pericol de a rămâne fără apă, gaze, energie electrică, căldură etc.
7. Reglarea, pe cale amiabilă şi pe considerente de înţelegere şi respect între părţi, a altor probleme de natură tehnică, financiară sau organizatorică din cadrul asociaţiei de proprietari sau pe care le au proprietarii cu administratorul, preşedintele, cenzorul sau membrii comitetului executiv.
Ca în orice domeniu, şi la bloc este bine ca vara să nu ne culcăm pe o ureche şi să acţionăm pentru rezolvarea problemelor majore existente şi pentru prevenirea apariţiei altor probleme pe care le vedem că există în cadrul altor blocuri.
Sursa: www.click.ro