miercuri, 5 martie 2008

Facturile ii dau de gol pe administratorii hoti

Radu Opaina ne invata cum sa ii depistam pe cei care ne "umfla" facturile la intretinere

Unii administratori de bloc va fura la intretinere. Furturile sunt fie mari, de ordinul sutelor de milioane de lei vechi, fie mici, de ordinul milioanelor. Cel mai des intalnite sunt cele mici dar acestea sunt pentru hoti si cele mai eficace pentru ca le aplica des si sunt mai greu de observat sau depistat.
Radu Opaina, preşedintele FAPR, ne invata cum ii putem depista pe administratorii care fura bani din bugetul asociaţiei de proprietari.
Pentru furturile mari, cele mai simple si rapide metode, care pot fi aplicate de catre oricare dintre proprietari, sunt:
- Se suna sau se merge la toti furnizorii pe care ii are asociatia (RADET, Apa Nova, Distrigaz etc.) si se afla valoarea datoriilor asociaţiei catre furnizori. Se aduna toate valorile obtinute. Daca valoarea datoriilor la furnizori este mai mare decat valoarea totala a restantelor afisate la avizier pe lista de plata, atunci diferenta este suspecta, in proportie de 99 %, de furt.
- Daca asociatia are fond de rulment trebuie verificat daca suma totala pe asociatie din Registrul pentru evidenta fondului de rulment se regaseste fie in contul asociaţiei, fie in plata la zi a facturilor la furnizori, fie la casieria asociaţiei. Daca nu se regaseste, atunci fondul de rulment a fost "papat" sau este in "contul" personal al administratorului. Pentru a putea verifica acest aspect apelati la presedinte sau la cenzor, care au obligatia si raspunderea sa dea curs solicitarilor proprietarilor.
-Pentru furturile mici, cele mai simple si rapide metode sunt:
- Se verifica cu sprijinul presedintelui sau cenzorului asociaţiei daca facturile sau conventiile care reprezinta lucrari de reparaţii sau bunuri de natura administrativa (tevi, conducte, aparate, materiale etc.) sunt reale, adica daca exista in magazia asociaţiei bunurile respective sau daca lucrarea de reparaţii a fost efectuata.
- Se verifica valoarea facturilor lunare la furnizori si valoarea acelorasi facturi introduse la plata prin lista de plata. Daca exista diferenta si nu poate fi justificata cu documente legale atunci aceasta diferenta reprezinta tentativa de furt.
sursa:www.click.ro