marți, 19 februarie 2008

Administratorii pot munci două ore pe zi

Asociaţiile de proprietari din România au dat semnale că nu sunt deplin lămurite în ce priveşte forma juridică de încadrare în muncă a administratorilor de bloc. Întrucât sunt foarte multe discuţii şi păreri cu privire la acest aspect, Radu Opaina, preşedintele FAPR, va clarifica azi această problemă, ţinând cont şi de prevederile noii legi a asociaţiilor de proprietari.
De la început trebuie făcută distincţia între "muncă" şi "prestaţie" şi între "raport de muncă" şi "relaţie civilă" între asociaţie şi persoanele angajate. Modalităţile prin care va fi încadrat în muncă personalul asociaţiei sunt:
Convenţia civilă
Convenţia civilă de prestări servicii se aplică în asociaţiile de proprietari care au cel mult 4 scări cu 8-10 etaje, pentru care activitatea nu poate fi mai mare de 30-35 de ore pe lună, adică ocazional. Această formă este mai ieftină pentru proprietari pentru că se aplică doar impozitul de 16%, iar venitul net e mai mare pentru administrator. În acest caz, se depune doar Declaraţia 100 la Administraţia financiară. Convenţia nu se înregistrează decât în interiorul asociaţiei. Activitatea pe bază de convenţie civilă este o prestaţie şi nu o muncă sau un raport de muncă. E soluţia optimă pentru majoritatea asociaţiilor. Un administrator poate încheia convenţii civile cu fiecare asociaţie la care lucrează, în aceste condiţii.
Contractul individual de muncă
Contractul individual de muncă, cu normă întreagă sau cu timp parţial, conform Codului Muncii. Această formă se aplică numai în asociaţiile de proprietari cu cel puţin 4 scări de 8-10 etaje unde activitatea impune un timp de lucru zilnic de cel puţin două ore, de luni până vineri. Codul Muncii obligă la încheierea de contracte de muncă pentru cel puţin două ore pe zi de activitate. Sub acest barem, administratorii nu se încadrează la raport de muncă şi nu fac obiectul Codului Muncii. Această formă implică, într-adevăr, costuri mari pentru proprietari din cauza taxelor şi impozitelor, dar şi un venit mai mic pentru administrator. Implică şi o activitate suplimentară cu privire la plata şi declararea taxelor şi impozitelor, precum şi cu privire la relaţia cu Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Codurile Civil, Comercial şi al Muncii nu au elemente comune, nu se confundă şi nu se interpretează. Cine le interpretează, o face din propriu interes.
Prestări servicii
Contractul de prestări servicii, conform Codului comercial. Se aplică numai pentru situaţiile în care prestatorul e organizat după cum urmează:
- persoană fizică autorizată (PFA). În cazul administratorului de imobile, primăriile nu mai eliberează autorizaţie pentru PFA
- societăţi comerciale sau alte forme juridice
- asociaţie familială (AF)
- microîntreprindere (IMM)
În acest caz valoarea contractului, cu sau fără TVA, e suma totală de plată pentru proprietari fără ca asociaţia să mai plătească taxe şi impozite şi fără să mai depună declaraţii fiscale.

Niciun comentariu: