marți, 26 februarie 2008

Căldură şi la caloriferul debranşat

Am descoperit repartitorul care merge ca o moară stricată. Şi nu amplasat oriunde, ci pe un calorifer debranşat de la reţeaua de încălzire. Bucureştenii sunt tot mai convinşi de faptul că aceste aparate nu măsoară consumul real de căldură.
Un bucureştean a înţeles cum se încarcă factura la căldură când a văzut câte unităţi înregistrează unul din repartitoarele sale. Şi-a montat astfel de aparate pe toate caloriferele, inclusiv pe unul nebranşat la sistemul de încălzire.
Surpriza a fost de proporţii când a realizat că repartitorul merge de capul lui. “Caloriferul ăsta nu l-am racordat încă, dar mi-am pus repartitor pe el. Mi-am zis că să nu-i pun din nou pe drumuri pe cei de la firma care se ocupă cu treaba asta. Şi uite ce a ieşit! Din octombrie 2007 şi până acum, repartitorul cu pricina indică 337 de unităţi consumate. Cum e posibil, de vreme ce prin radiator nu trece apă?”, se întreabă Dumitru Necula.
Potrivit specialiştilor, repartitorul nu măsoară fidel consumul de căldură din casă, ci continuă să înregistreze chiar şi când caloriferul e închis. Bărbatul vrea să renunţe la aparatele-minune fiindcă îl duc la sapă de lemn.
Românii au început să renunţe la repartitoare
Firmele care montează astfel de aparate nu pot fi trase la răspundere pentru calculul greşit al consumului de căldură din cauza vidului legislativ. Oficiali din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) spun că pot da amezi doar firmelor cu licenţe expirate sau care montează ilegal repartitoare.
Românii au găsit, însă, o soluţie pentru a ieşi din impas. “Dacă trei din zece locatari îşi aruncă la coş repartitoarele, atunci sistemul nu mai poate funcţiona. În oraşele mari, oamenii au început deja să renunţe la ele din cauza sumelor prea mari la întreţinere”, ne-a spus Radu Opaina, preşedintele FAPR.
Sursa: ziarul Click