Cristale Swarovski în parchet, gresie, faianţă şi în mijlocul livingului sub formă de bibelou. Mii de euro investiţi în finisajele unei camere care apoi este sufocată de proprietar de mobile masive şi cât mai scumpe. Un dormitor în stil emo pentru copil, care vrea o fetiţă ce se taie cu lama desenată pe perete ca să se simtă confortabil. Sunt ideile pe care clienţii dispuşi să investească în propria casă le adună de prin reviste şi de la cunoscuţi şi le sugerează mai departe decoratorului de interioare. Având idei oarecum mai bune şi mai realiste, designerul de interior se vede deseori nevoit să mai tempereze apetitul pentru luxul evident al clientului şi să devină şi un mediator între preferinţele soţului care intră de cele mai multe ori în conflict cu cele ale soţiei şi nu se potrivesc sub nici o formă cu ideile copiilor.
Andreea Speranţa, project manager la o firmă de profil, povesteşte că un decorator nu trebuie să aibă doar bun gust şi cunoştinţe solide în domeniu, dar şi nervii tari. “Orice plan ai face înainte, sau orice idei ar avea clientul, când intri în casa lor, lucrurile se schimbă. Abia atunci vezi lucrurile mai intime şi, automat, încep discuţiile între soţ şi soţie. Astea sunt la ordinea zilei. Noi, cât de cât, trebuie să mediem relaţia dintre ei şi câteodată trebuie să ne menţinem şi punctul nostru de vedere, deşi, până la urmă, trebuie să ţii cont de ce vrea clientul. E foarte greu şi trebuie să stai foarte bine cu sistemul nervos. Sunt foarte mulţi care dau bani şi degeaba le dai nişte idei care sunt foarte drăguţe şi foarte practice, când, la sfârşit, oricum face ce a vrut el”, povesteşte Andreea.
De la plan la execuţie
O lucrare de design interior începe abia după ce soţul, soţia şi copiii reuşesc să ajungă la un compromis. “Noi completăm un chestionar pe baza căruia stabilim exact care sunt dorinţele clientului şi care ne ajută să nu lucrăm strict estetic, ci şi funcţional. La chestionar participă toţi membrii familiei care vor sta în casă, chiar dacă sunt copii. Odată cu trecerea timpului, realizăm că până şi copiii de 10-11 ani iau singuri hotărârile privind felul în care va arăta camera lor. Am văzut nişte chestii gen: «eu vreau o cameră emo, cu o fetiţă care se taie cu lama». Ok, foarte frumos… Eu la 10 ani nici nu aveam curajul să deschid gura să spun ce vreau, dar se pare că generaţiile s-au mai schimbat”, spune Andreea.
A doua etapă a lucrării de design interior constă în realizarea planurilor care prevăd amplasarea mobilierului. Partea cea mai dificilă, spune Andeea, este să determini clientul să se gândească şi la partea funcţională a lucrării şi nu doar la aspectul estetic. Discuţiile aprinse încep abia când trebuie stabilite ultimele detalii (culori, materiale, tipul de tapet), când fiecare avansează zeci de idei asupra cărora se răzgândesc a doua zi. “Noi tindem să luăm proiectul şi să-l ducem cap coadă. Adică, şi proiectare, şi execuţie. Dacă facem şi execuţia, atunci este nevoie de un buget mai mare. Doar pentru proiectare, când este vorba de case, apartamente, garsoniere, preţul pleacă de la 18 euro pe metru pătrat.
Dar poate să ajungă şi la 30-40, în funcţie de suprafaţă. Noi o luăm invers proporţional. Dacă ai o garsonieră de 30 de metri pătraţi, nu o să-ţi iau niciodată doar 18 euro, pentru că nu scot nici salariul angajatului. Cu cât e mai mare casa, cu atât scade preţul. La spaţii comerciale, unde sunt alte detalii şi e un pic mai greu, preţul pleacă de la 23 de euro pe metru pătrat. Dar variază la fel. De exemplu, am avut de făcut un mall în Satu Mare. Nu aveam cum să iau la o suprafaţă de 6.000 de metri pătraţi 23 de euro. Acolo s-au făcut reduceri care au mers şi sub 10 euro, pentru că deja vorbim de sume colosale şi nu suntem nici noi nebuni”, povesteşte Andreea.
Obsesia Swarovski
Clienţii care apelează la un designer de interioare sunt bineînţeles cei pentru care banii nu reprezintă o problemă. Când vine vorba de decorarea casei, vor produse de lux, lucru care, în unele cazuri, merge până la extrem. “Jumătate dintre clienţii noştri au un buget foarte ridicat şi vor produse de lux. Când vorbim de lux, sunt nişte diferenţe. Două plăci de parchet pot arăta la fel, dar una costă un milion jumate, alta patru milioane pe metru pătrat. Sunt nişte diferenţe totuşi în grosime, în calitate, care justifică preţul. Dar mai sunt şi parchete cu inserţii de cristale Swarovski, sau gresie cu cristale Swarovski sau gresie cu foaie de platină în formă de ceas, care indică şi ora… Noi nu am fost adepţii cristalelor, dar, la noi în ţară, dacă se poartă ceva deja este manie.
E ca în modă, până la urmă. Am mai văzut articole gen tendinţele primăverii în mobilier… Eu n-am întâlnit mulţi români care îşi schimbă mobila în funcţie de anotimp”, spune Andreea. Totuşi, sfaturile şi preferinţele designerului nu mai contează atunci când un client şi-a pus în cap să-şi arate statutul social. “Până la urmă, cristalele Swarovski îţi arată nivelul sau statutul social. Cum există şi gresie cu foiţă de aur sau mozaic cu foiţe de aur, sau corpuri de iluminat cu foiţe de aur… Cine îşi pune aşa ceva vrea evident să arate cât de mulţi bani are. Cum sunt şi canapelele. Sunt canapele de la Armani care arată identic cu altele gen Mobexpert, numai că, într-un colţ, în partea stângă, au sigla de la Versace.
Şi pentru chestia asta costă 15.000 de euro. E ca şi cu hainele. Dacă e de firmă, e la modă, deşi poate fi cea mai urâtă haină”. Totuşi, când clientul are fixuri, nu prea ai şansă să-l dai pe brazdă, spune designerul. “Nu prea ai şanse să convingi clientul. Ori îţi vine cu ideea băgată în cap că vrea cristale, ori vede ceva şi vrea neapărat. Am avut un client din provincie care a văzut parchet cu cristale Swarovski şi a vrut neapărat să îşi pună. Parchetul este, într-adevăr, foarte finuţ şi delicat, dar nu e de pus în toată casa. Pentru că acele cristale sunt destul de des puse şi să ai 100 de metri pătraţi împânziţi de cristale e deja kitchos.
Clientului i-a plăcut şi a vrut să-şi pună. Pentru un dormitor matrimonial de 20 de metri pătraţi a costat 3.700 de euro doar materialul. La 20 de metri pătraţi, a dat aproape 200 de milioane, în condiţiile în care mai mult de trei sferturi din cameră era acoperită de mobilă. Dar cine are bani şi cine are fixuri îşi pune. Am avut, din contră, clienţi care ne-au uimit prin simplitate, care aveau destui bani şi au cumpărat obiecte foarte scumpe, dar nu din astea împopoţonate. Nu strică să ai, dacă îţi permite bugetul, dar nici nu e bine să exagerezi şi să ai Swarovski băgat în absolut orice. Deja e sufocant. Mai puţin e mai drăguţ”.
Visul designerului, clientul care nu se implică
Din când în când, însă, apar şi clienţii care lasă mână liberă designerului, dându-i posibilitatea să lase la o parte luxul deşănţat şi să mizeze mai mult pe bunul gust.
“Am avut clienţi care au venit, mi-au dat un anumit buget, apoi cheile de la casă şi au plecat. Chiar şi în concedii. Chiar şi din ţară… Şi când au venit la sfârşit, au găsit casa mobilată, până şi cu veselă înăuntru şi cu şampania pe masă. Ei au venit doar cu hainele. Dar cazurile acestea sunt foarte rare. Dacă avem genul acesta de lucrare, în care clientul nu se implică şi ne lasă totul pe mână, mergem pe stilul minimalist. Ne ferim se stilul clasic, care este mult mai greu de acceptat şi unde este mult mai uşor să dai greş. Apoi, lucrăm şi în funcţie de client. Dacă avem un bărbat de 30 de ani, singur, fără copii, care îşi vede de viaţă, îţi dai seama ce gen preferă şi ce ar vrea în casă. Dacă este unul însurat, cu trei copii şi cu o nevastă care găteşte mult, deja ţi-ai format altă idee şi ştii ce trebuie să faci, măcar din punct de vedere funcţional”, spune Andreea.
autor: Dan Radu
sursa: www.gandul.info
